Stai cu mine,
Mai stai cu mine
Și nu mai pleca niciodată
Îngerii mai pot aștepta…
Să aștepte afară…
N-ai nevoie de ei acum
Nici tu
Nici eu
Nici ei
Nu înțeleg…
Așa că lasă-i s-aștepte
Ei au toată răbdarea din lume
Noi avem doar două suflete
Iubindu-se la umbra
Aripilor lor.

Mai stai
Să mai uităm și noi
De noi.
Când ne-or crește și nouă aripi
Vom zbura liniștiți
Eu cu aripa mea
Tu cu aripa ta
Spre cer.
Abia atunci îi vom trezi pe îngerii
Ce-or dormi pe pragul ușii
Așteptând să ieșim afară…
Și-atunci îi vom ruga
Să sufle cu gurile lor de viață
Pe dedesubtul aripilor noastre
Să ne putem înălța
În văzduhul plin de ei…

Și totuși…
Mai stai
Mai stai până deseară
Să mai mâncăm o dată munți
Și brazi
Și stele muiate în apa izvoarelor
Din ele.
Și să mai bem o dată
Cupa cu sufletele noastre
Pierdute prin cărările neumblate
Din ele.
Și să mai…
Și să mai…
Dar iată că îngerii s-au trezit
Poate că au visat urât
Sau i-a trezit visul nostru
Prea îngeresc…
Adio…
Eu rămân pământ.