De dragoste sunt ocărât constant
Sau conștiența din lăuntru-mi e jegoasă.
Vezi chipul grav recalcitrant,
Nu-i temător de-a morții ci de-a vieții coasă

Și toate pietrele ce dau culoare vieții,
Sedați d-amor voi le-adulați din ceață.
Topaz, smarald, rubine:
Doar forme de-a pecetlui convenții.
Iubito tu nu vezi noi ne-ntâlnim pe-un fir de ață

Și rugă dacă vrei, s-avem rugă-mpreună,
Roagă te tu la sfinți, eu să mă rog la lună,
Prin haina veche a nopții sub raza ei ne adună
Și-ți mângâie pomeții cu indecența mea nebună

Și scaldă-te-n comuniunea noastră că-i doar pentr-o secundă
Apoi mă-ntorc în întuneric, în viața mea confuză.
Vreau să m-agăț c-o încleștare de-a sufletului undă,
Dar mă abat din a ta cale, tu blestemată muză!