Dragostea mea e de vânzare
Mie nu-mi mai trebuie pentru că
Nu mai are obiect
Și nu știu ce să fac cu ea
Așa ponosită, fără vlagă
Uitată după ușă
Sprijinită cu greu de o speranță
Mică
Și ea cam palidă

Mai bine o scot la vânzare
Să o ia cineva care mai are
Nevoie de ea.
O mai cârpește, pe ici pe colo
Îi dă ceva de mâncare
Un sărut, un zâmbet, o lacrimă
Și o așează
În piept, că, poate, cine știe
Își revine

Sau mai bine o scot la licitație
Cu strigare sau mai bine în șoaptă
Să nu simtă că vreau să o
Înstrăinez….
O dată, de două ori, de trei ori
Adjudecată
De domnul acela din spatele
Sălii
Da, da, acela care te ține de mână
ÃŽn locul meu.