Cînd plîngi sub propria ta mînă
E greu... să vezi că inima a primăvară sună.
Cînd ierți în propria speranță de a fi iertat
E greu... să fugi pe pămîntul păcătos ușurat.

E greu să alegi între cei doi părinți
E greu să rîzi și în același timp să minți
E greu să scrii cînd inima ți-a băut cerneala
E greu cînd viața ți se stinge ca lumina seara.

E greu să uiți pe cei ce te-au rănit
Cu capul în cer și inima în pamînt.
E greu sa citești cuvinte ce n-au fost scrise pentru tine
E greu să crezi că-n inimă speranța vine.

Așa înveți că-n viață nu totul e așa ușor
Și la fiecare drum te-apucă un nou fior
De a fi rănit de propria speranță
Dar doar așa vei mai rămîne-n viata.