înca mai umblu prin lume
culegând nisip
căutând, așteptând piatra
sub care să-mi culc
să-mi îngrop
partea aceea amputată din mine
care se credea femeie cândva.

nu stiu când, cum și de ce
am ajuns pe o stea moartă
lumina se uscase demult
fără doar și poate
așteptase un TIMP împlinirea nopții...
nisipul țâșnea tresărind
la fiecare clipire de pleoape
ochiul meu devenise clepsidră
din umeri îmi crescuseră crengi...

de altfel, mai merg încă
împungând învelișul gazos..
poate, cine știe...
...și totuși..