Cu-atâta ură am să smulg
stânca ce mi-a răsărit în piept
și am s-azvârl cu ea spre cer.

Piei, piatră fără formă,
colțurile tale înțeapă orice simțământ
și muchia ta îmi zgârie gândirea.
Simt negrul și întunecatul rug
pe care mă agăți râzând cu groază,
întocmai ca apoi să-mi zaci la căpătâi.