nici despre legături să nu vorbim, religia asta nu mai încape
în manuscrise, nici nu ia forma bizară
a unei profeții, viziuni sau te miri a câta minune
dacă ne-am întâlnit în conul de praf
și nu în cel de lumină, strigătul către un dumnezeu viumort
nu se mai aude, nici mersul prin carne, pe poante
cu durerile lui cu tot

e o plăcere paroxistică a golului, my lord
în dansul ăsta de foc și de apă
când celulele se fac vinovate de micile sau marile trădări
casele pe unde au trecut, secretele ca niște
continente obscure, despre care nu se va afla vreodată

îngropările oamenilor nu sunt în cimitire, nu sunt
sub lespezi și cruci, unele întâmplări sunt
înfundate direct în măduvă
și de acolo nici karma, nici nedumnezeii ei de lume
nu le va mai scoate vreodată, nici pomeni nu li se vor face

piatra asta pe care stau întinsă, măduva ei pe măduva mea
e începutul unui septembrie nemișcat, din care
nu știu cum voi ieși
probabil patruzeci de tumbe voi face peste tot golul
și, în rostogolirea eficientă a minții mele, clovnii de dincolo
vor aplauda la nesfârșit, iar flăcările
vor cădea peste cimitire, peste oameni și vorbele inutile


*brighton, august 2009