agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2637 .



eli pili
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2009-09-02  | [This text should be read in romana]    | 



dacă ar exista cu adevărat mîntuirea
atunci
sigur ar fi o briză de noapte care-ți usucă tîmplele
eu nu am auzit niciodată de oameni care să fie iertați
în miezul zilei

de la o vreme mă bate un gînd să-mi schimb meseria
să mă angajez la salubritate
nu se cîștigă prea mult dar oricînd poți conta pe mine
vin întotdeauna la ore fixe
ridic tomberoane mai iau o gură de rom
orașul e mare și oamenii se fac oameni doar
prin rotație

*

dumnezeul dumnezeului dumnezeului mătii mormăie drăgălan
de fiecare dată cînd fumez la balcon
îmi imaginez lumea ca o imensă rețea electrică
ori ca un telegraf
din fereastră-n fereastră se transmite curentul mesajul așa mai știm
unii de alții
sau așa se face ziuă

mi-ai spus că n-ai fost niciodată la munte
mi-am închipuit pielea ta mirosind a frunze arse
ți-am povestit cum se ridică ceața pe creste
ca sufletul bunicii peste raportul de gardă

probabil ești bine încă înveți
fostul iubit știi tu actorul nu s-a mai trezit din beție
mi-e ciudă pe voi că nu sînteți în stare să dați jos comuniștii
să pot veni fără viză la tine

probabil ești bine stai în eli pili
repeți pentru cursul de actorie
eu am parte de-aceiași tîmpiți
azi noapte și-a dat unul foc cu benzină voia să facă pe felinarul
arsuri de gradul III-IV pe aproximativ 40% din suprafața corpului
nu te gîndi la oameni ca la ființe
cere doar registrul de internări o să-ți fie bine și-o să trăiești mult
pe pămînt

uneori mă lipesc de pereții spitalului ca un cîine care vrea să scape de purici
îmi spun că oamenii sînt catetere cînd nimeni nu-i mai ascultă
ambulanțele tărgile cărucioarele trec pe lîngă mine
îmi spun că totu-i un vis mai am puțin și-o să mă trezesc lîngă tine
va fi totul bine
va fi totul o ceață

am visat astă noapte că mergeam pe stradă
și o femeie mi-a spus pe nume mi-a spus că mă știe
dintr-un bar din viena unde sărbătorisem crăciunul
mai tîrziu mi-a devenit soție ar fi trebuit să rămîn acolo în vis
dar nu știu cine dracu m-a pus să mă-ntorc
vezi tu moartea e rar opțiune

*

dacă ar exista cu adevărat mîntuirea
atunci
sigur ar fi un iepure pe care îl hrănești cu morcovi
copiii îl mîngîie
apoi se duc la proteste de stradă
dau foc parlamentului
se întorc mulțumiți afurisiții de comuniști o să cadă
poate așa vom fi mai aproape
eu n-am auzit niciodată
de comuniști care să cadă în miezul nopții

ar fi trebuit să scriu azi un măreț reportaj
despre o ședință de consiliu local
dar astăzi e ziua în care pur și simplu-mi lipsesc
tu stai și repeți actorul vrea să faceți sex pentru ultima oară
îmi imaginez lumea ca burta unei balene
găsești în ea tot felul de fleacuri pălării cizme cîteodată
un deget

puțin obosit taciturnul erou (și taciturnul său cal)
își dă seama că nu-și are sensul
l-au oprit la ungheni și i-au cerut viză

*

it.s sad so sad to be alone
you look at other people trough your tears
dacă ar exista cu adevărat mîntuirea
atunci sigur ar fi
o cortină care ascunde
un trup ce se apleacă cu grație



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!