SPERANÞA



Când negura tăcerii se risipește-n noapte
Și muguri de lumină apar pe nevăzute,
În jur plutesc ilaric mii de șoapte
De priviri și de cuvinte neștiute.


Trăiesc mereu imagini din trecut
Și ma lovesc de cruda realitate
Că sunt ani grei pe care i-am pierdut
Și au rămas atâtea vorbe și fapte neiertate.


Dar mă agăț de ultima tulpină-a vieții,
Sperând în taină că voi fi iubită.
Nu mi-a rămas decât o umbră-a tinereții,
O ultimă speranță,un ultim gând...de-a fi dorită.