De ce toate verbele
pentru mine
pot fi conjugate
numai la timpul
trecut...
De ce am fost
tot ce nu ai vrut tu să ai
dar ai avut?
De ce nu mai găsesc
în suflet putere
să caut în gramatică
paginile cu timpul viitor
al florilor ce mor
ca să devină iar pamant
izvor de dor?

În cartea vieții
aș mai putea găsi
verbe la timpul viitor
ca soarele să mai răsară
in pragul dimineții
și prea devreme să nu-ți fiu
amurgul vieții...
Dar și acolo este gol
linie albă
doliul tinerilor
care se sting și mor...
Inimi frânte
călcate în picioare
iar noi credeam
că dragostea nu doare...