Au înflorit iar teii pe alei,
surâs etern din dulcea primăvară,
și pace-i între noi acum de vrei
iar gândul meu, nu vreau să doară.

Mi-e teamă să privesc pământu-n lat
de pasul tău călcat odinioară,
și noaptea, fluturând prin tei stindard
îmi vinde vise-acum pe seară!

Au înflorit iar teii pe alei,
veghindu-ne iubirea printre șoapte,
e jocul sorții, e pariul pentru zei,
hotarul morții, străjuit de-o noapte!

Cu gândul doar de te privesc,
văd viața scrisă-n trei cuvinte
și malurile mi te-ademenesc,
zăgaz clădind, cu luare-aminte.

Au înflorit iar teii pe alei,
parfumul lor, hrană divină,
sculpteaz-o Evă în splendoarea ei,
înveșmântată doar într-o hermină.

E nuditatea poate un păcat,
privirea atrăgând fugară
și-n elixirul florilor ce cad,
visez la noaptea, furată ‘ntâia oară!

Au înflorit iar teii pe alei,
desfrâu de-arome-n fapt de seară!

rodica cernea