Închisă in naveta spațială,
privesc Pămantul cum se face mic.
Trăiesc un sentiment de implinire,
dar mă strivesc de propriu-mi trup.

Desculță in pupitrul de comandă,
Inelul Arctic subatomic apăsându-mi pieptul,
In cel mai autentic mod, subconstient.
Accelerez. Ce dacă fac iar accident?

Apăs butonul, nu fără regrete.
Pupilele automat mi se contractă
Și părăsesc acum orbita Terrei,
Ce-mi pare-o păpădie albastră-verde.

La dreapta mea, ghețarii de pe Marte
In stânga, un pustiu de Univers.
Atât de-aproape de ceea ce caut
și totuși, mi-este teamă că ma pierd?

Prin fuselajul transparent de sticlă,
În fața ochilor, perfecțiune absolută!
Se-anunță-n difuzoare Proxima.
Aici cobor, la următoarea stea!