vreau să scriu acum
un cântec ce-n mormânt
să îmi răsune,
vreau să-mi instruiesc
ecoul ca să știe
ce să-mi spuie,
vreau versuri pătimașe
pe cripta-mi rece
să se-așterne,
vreau rime minunate
pe cavou să îmi danseze,
să-mi cânte trandafirii
în tandem cu restu' lumii,
vreau cei mai minunați
artiști din lumea toată
să-mi stea la căpătâi
să-mi cânte în veci și pururi
cântul ce voiesc
acum a scrie,
vreau mii de prunci în fașă
tonul sa îl dea
vreau toți bătrânii lumii
tobele să-mi bată,
vreau fetele să-mi joace
pe sicriu-mi melodios,
mai vreau din ceruri
să coboare, harpe-naripate
și să crească din pământ
cobzarii de demult,
mai vreau și alte versuri
ce omu' nu le știe
vreau versuri minunate
ce doar oceanu' are
și rogu-l eu acum
în valuri să-mi trimită
mii de versuri ude,
vreau sunete în cântec
ce doar pământu' scoate
și-n cutremurele toate
el v-acompaniază,
vreau note domolite
din râuri prăvălite,
vreau strofe arsuzitoare
din inima-mi trântită-n
pieptu-mi-mpietrit...
vreau să scot din mine
tot ce am mai bun
și pe foaie să aștern
gândurile toate
ca apoi părinții mei
cu dalta-n criptă să le pună,
doresc ca să vă dau
la toți pe astă lume
chinul ce mă pune
a scrie in orice seară
eu veci nu am cerut
ce-n mână stă și tace
eu niciodată nu am vrut
din degete să mișc
versuri compunând...
dar nu mai are rost
ce ascuns în mine a fost
vă las în testament
tot ce n-am avut,
și voi va trebui
cântul să-mi cântați

mă-ndepărtez prea tare
de primu' vers scris
și nu mai știu de tre'
la el ca să revin
sau să vă spun din nou
ce chinuri stau în mine
m-am plâns de când mă știu
ce rost mai are acum
de-ți pasă un pic
au chiar deloc
că ochii ce-ți citesc
vaietu-mi cel mare
nu se mai desprind
și-mi beau cuvintele ce greu
pe foaie le aștern,
să nu cumva să cazi
beat fiind de mine
să revii apoi din nou
plânsul să mi-l vezi
n-am vrut ca să mă plâng
de fel sau de nefel
dar nu am de ales
căci eu atunci când scriu
mă fură și nu știu
ce spirit mă-ngână,
și prin mâna mea îmi dă
cuvinte ce plutesc
în cosmosul uman
și vrea să vă descriu
tocmai inumanul,
dar cum să vă descriu
uman sau inuman
când nici măcar nu știu
ce-i una sau ce-i alta ?
îs două chestii vechi
de când lumea și pământul
și-n cap se bat mereu
de mii de ani încoace.

și cântul l-am lăsat
repaos el a luat
și nu mă mai opresc
din scrisu-mi jalnic
ce-l ofer
beției voastre dragi
nu-s eu cel ce vă-mbată
e cel nebun și hoț
ce trupul mi-l cam joacă
e mâna lui aici
că eu nu mai cunosc
ce versuri vă aștern
pe foaia cea din față,
nu știu ce nume are
și nici nu cred că-mi pasă
că de multe ori în spate
el mă înjunghiase,
și cred că scrie acum
că-n oda mea cerească
nu va fi cântat,
și știe că-n momentu'
când cerneala mi-o muri
o să și dispară
și cum călimara mea
duhul și-l va da
în câteva secunde
și prietenul bolnav
are să dispară,
vă salută și vă spune
să îi dați cerneală
dar eu știu mai bine
și îl las să moară

s-aud acuma tare
din mormântul meu,
ce voce milenară
pe gât imnul mi-l scoate,
porniți voi cu fanfara
să plutesc în duhuri
să fiu cel mai frumos
în note-ntruchipat,
dă-i cobzare tare
dă-i cu jalea-n vale
să se audă în toată țara
că eu nu voi mai fi.