Ce început e-acela în care eu sunt nins
De hoardele de fluturi în iernile zburate,
Cu nepăsarea Marii Clepsidre răsturnate
Și-n care biet siliciul nisipului stă stins?
Să-nsămânțezi pustia, ce cutezare oarbă!
Când oazele-s morgane și seve nu-s de-ajuns
Iar germenul vieții, deși adânc pătruns,
Nu va-nverzi în iaduri, covoarele de iarbă.
Răstoarnă vântul cactuși ca un transplant de ghimpi,
Icoană migratoare a vieții de apoi,
Rai sfânt să ți se pară o baltă de noroi,
Hidoasă năsălie pe-ncremeniții timpi.

Nu va rodi deșertul cu lacrime stropit
Nu-nchide ruga, iadul, păcatului smintit.