Clopoțelul obosit se așterne în visare!
Vrăbiuțele gureșe, sunt gata de plecare,
Soarele alintă, plete , scuturate, de cireș,
Norul pestriț dispare, într-un vesel iureș.

Iederă parfumată poarta o cuprinde!
Toamnă senină e pe buzele zâmbinde
E adiere, omogenizând sunete zglobii
Cu tril de fructe coapte, in mână de copii.

Liniște dureroasă cuprinde necuprinsul!
Copiii sunt departe; dar stai..se-aude plânsul
Scâncind de teamă și cruntă rătăcire
A unui ghem de suflet , chemare de iubire.

Nu-i nimeni să o vadă, ascunsă între flori!
Codițele-și scutură de plânsul cu fiori
Nu știe unde-i casa, nu i nimenea cu ea
și lacrimi o apasă și viața-i pare grea!

Tu suflet trist , curat ca raza blândă
E doar o întâmplare, ființa ta plapândă
Nu-i părăsită. Privește, ai în jur, priviri,
Cuvinte calde , lacrimile tale sunt deja amintiri!