Doamne cât s-a supărat când
i-am spus că e frumoasă
dar n-a arătat-o în nici un fel

după o vreme mi-a scuturat
cheile în față
(erau de la apartamentul bunicii
a murit de vreun an
Dumnezeu s-o ierte)

nu mai pricep nimic

cică nu mai ajung epitetele
nici privirile arzătoare până
cedează și-și ascunde zâmbetul
cu plictiseală
nu mai ajunge
felul indefinit de a-ți fi
rușine de fiecare dată când
o săruți voit pe obraz

tuse tabacică de arcuri, atât
și încet încet își pierde alintul
ca jocurile de pe un mobil vechi
și drag

Doamne, te acuz că nu pentru
spiritul lor de critic literar
iubesc femeile