stâncile colțuroase
încă mai ascultă clipocitul apei la izvor
ca un murmur ce respiră secretul în șoaptă

mustățile somnului
se preling cristalin printre noi
revărsând visele toate-n cascadă curată

din ecou nasc idei
ce se-nalță spre cer
pe coada unui zmeu alb rătăcit între stele

și urcă mereu
printre norii cei grei
e ușor ca un înger ce cântă cu ele

din furtună ies demoni
săgetând între ei
mii de volți ce descarcă lumină

ploaia rece ne spală
ne trezește vioi
să primim curați prima rază de soare senină