De azi te scot din suflet de nu-ți plătești chiria.
Am zgâriat vopseaua pe ușa-ți fără ziduri
De când lovesc ca proasta și-aștept să se deschidă.
Pun preaviz pe frunte și iscălesc cu riduri…

Ești singurul răuplatnic pe care îl tot păsui
Deși imi vinzi iluzii și scuze o grămadă…
Plângeai în frig, pe trepte, când te-am primit la mine,
Dar, chiar dacă mă doare, te-arunc din nou în stradă.

Am dat pe alții-afară să-ți dau camera ție,
Un pat de nuc, cu noduri, un taburet, o masă.
Ți-am dat pân’ și-o veioză ca felinar în vise
Și-un preș pe care scrie:”Bine-ai venit acasă!”.

Pe strada cu magnolii, și-acum mi-aduc aminte
Perdelele pestrițe și izul de vopsea,
Balconul cu mușcate și balansoaru-n care
Nu i-am dat nicicui dreptul, până atunci, să stea.

Iar astăzi zac inertă în fața ușii mele,
Holbându-mă la ochiul ascuns după vizor.
Te-ai ferecat cu lanțuri și nu-ți mai pasă ție
Că și la mine-n suflet eu stau pe coridor…