N-am vrut să am grămezi de arginți, de bani,
Să mă desfăt cu ei după o noapte,
Am incercat iubirea mea să-ți dau,
Și am crezut că voi primi sinceritate.

N-am aruncat in lume cuvintele murdare,
Și-am incercat voit să ințeleg un om…
Dar răul ce-nconjoară o lume, printre lacrimi,
S-a pus in drumul nostru ș-a stat asupritor.

N-aș fi crezut că-mbrățișarea minte cel mai bine…
Și ochii ce privesc in ochi sunt răi și lași...
Dar am simțit că sufletul se zbate-n tine,
Că un trecut cu umbre, in minte ți-a rămas.

Doar fericire in suflet doream să iți aduc,
Dar vântul care spulberă tot ce găsește-n cale ,
A dus cu el dorințe, iar ultima-i suflare,
Lăsat-a goliciunea pustiului cel crunt.

Și dintr-un vis de noapte m-am deșteptat…
Sărutul Iudei strălucea pe pleoape…
Arginții intre trandafiri stăteau culcați
Si-un inger cu aripa lui frântă aluneca spre moarte.

Iubirea unde-I Doamne?In inimi cu păcate?
In sufletu Iudei, care s-a spânzurat?
In camere,in paturi,in dezmierdări și șoapte?
Sau n-a ajuns la noi si nici n-a existat?