ar putea fi chiar este
o zi
din sângele meu
pur și simplu o dată
nu știu
ce calendar socotește distanța
dintre încă nu și lumea cealaltă

cumva am trecut e târziu
cuiva de pe fața nevăzută a lunii îi scriu
sau de pe altă planetă
cu miezul de aur
și cerul străpuns de-o egretă

poate vântului acestuia potolindu-și setea cu bruma
stârnit în pustiu anume pentru a lua urma
sufletului pornit către Polul Nord
cătinel
stins scheunând într-un trup de cățel
asupra căruia blândețea stăpânului nu a întârziat

și sfoara scăpată sub un zmeu înălțat
mâini moi de copil
lumina
și sfera
ce-nchide perfectul vânzându-și himera
pe-o zi întru care n-a murit nici un sfânt

cât de târziu am înțeles că octombrie
e o Zi de Cuvânt