Adorm pe-un colț de masă, părelnic obosit
În mine anotimpul așterne mângâieri
pe ridurile aspre de suflet urgisit
ce-și caută viitorul în netrecutul ieri.
O formă infinită, cu deveniri fractale
străpunge visul, frânge periplul prin etern
mă-ncorporează sieși în zone abisale
voind să mă extragă din propriul meu infern.
Mă vrea salvat din timpul cu clipele ciuntite
să-l împlinească altfel, un sine prins în el
nu frânt de neajungeri și de chemări răstite
de rătăcit ce-și cată instinctul de rebel.

Se împlinește ora odihnei în trecut
Mă ia de mână viața, ca prunc abia născut.