Când soarele lumina peste codri-o lasă
Eu mi te închipui doar a mea crăiasă
Frunzele se scaldă în roua dimineții
Mi se sparg, de tărâmurile iubirii, valurile vieții

Pe-a râului luciu plutesc încet la vale
Două frunze care merg alături agale
Câtă veselie este în natură
Nu vezi niciunde o firimitură de ură

Liniștea naturii e străpunsă brusc
De izvorul care clipocește dus
Câte păsărele vin ca să ne cânte
Cu trilurile lor să ne-ncânte

Uite-o prepeliță, vine înspre noi
Ea îndeamnă iute și un pițigoi
Și-alte mii de păsări în cor ele spun:
”Ca dragostea nimic nu-i mai bun!”

Tu, regin-a mării, vino către mine
Să-ți ating năframa ce grumazu-ți învelește
Tu, prințes-a codrilor poftește-mă la tine
O clipă de iubire s-o sorbim regește.

În pocalul de-aur cu mine de-i cinsti
Voi pune-o picătură aminte să mă ții...
Dar ce-mi văd ochii... la fereastră
Nici luna nu-i ca tine, ești o măiastră!

Te-arăți când simți că focul mă mistuie
Doar o secundă apoi timpul biruie.
Stau..., privesc în gol..., unde ești?
Văd stelele pe cer, începi să îmi zâmbești.

De dorul tău, iubito, nici nu pot să clipesc
Stau zile-ntregi așa, la tine mă gândesc
Ce vrajă, cu ce farmec ai putut tu
Ca să faci din mine ce îți vrea sufletul?