Cu crenguțele-i pletoase
Ne sărut-o salcie.
Dunărea, curgand la vale
Cu sclipirea-i lucie
A trezit împărăția.
Și-au ținut cu toții sfadă
Mai mare minunăția
Să se ducă și s-o vadă.

De prin lujerii de mure
Iese blanda căprioară.
Ar putea acum să jure
Cum stă ea și ne măsoară,
Că suntem iubiți,iar fata-i
Dulce-ndrăgostită,
Și băiatul e un crai
Ce sărut-a lui iubită.

De pe-a nufărului frunză
Cercetează o broscuță.
Pare-ar vrea să se ascunză..
De pe mal e reperată
De-un broscoi pieptos și mândru
Care...hop și sare-n apă
Cu înotu-i de scafandru
Către frunză se îndreaptă.

Și ca-n ciudă să ne facă,
Își șoptesc,se iau de mână,
Și se aruncă dintr-odată
Scufundându-se-mpreună.

Mai de-oparte în lăstăriș
Meșterind la cuibul lor,
Ne priveșe pe furiș
Un rățoi, lucrând de zor.
Iar rățușca împleteșt
Dintr-un puf un pulovăraș
Căci din oul ce-l clocește
S-a ivi un copilaș.

Pe-un buștean plutind agale,
Un puiuț de pasăre
Parcă frică-i e să zboare
Și de-odată...zbatere.
Căci el vrea să ne arate,
Cum că este păsăroi,
Și-n văzduh începe-a bate,
Fâlfâind din aripi moi.