ÃŽnchid ochii.
Tăcerea îmi ascute fiecare os
Până când cartilajele dor
Carnea doare
Și mă-nfig încet în bancă, în trotuar
într-un ghem de lumină, de fier, de bale și aur
Ascultând în liniște cum curge
- pic-poc -
Măduva coaptă

Aștept de mult cuminte
să mă duci și pe mine o stație, Doamne;

ceasul bate
- bing-bang -
și câinele negru deschide botul, mă ia
ca pe un ou
al păsării care a murit
și mă duce, furiș, în noapte