Și ne-am ascuns amândoi
în mijlocul ploii sub cântec
mâncam nucile verzi-eram copii
acum scriu fără suflu și fără să gândesc
așa cum ți-am promis în vremea sfântă
scriu pentru inimă la amiază
frământ amorul pantagruelic
și pun numele tău pe toți copacii vii
gândesc că poate în felia ta de viață
îți mai aduci aminte de primul tău sărut
sau de-un băiat ce te va ține minte
drept urletul cel viu al tinereții

ce nu știi tu acum e că îmbătrânit de lume
scriu mult și des și prost ca să nu uit