Aseară,pe când mă plimbam ca un copil prin lumea viselor
Un extraterestru a venit și mi-a pus bisturiul lucios-n cap
Vai crimă-n sine,căci mă plimbam precum un orb pe coridor
Iar regulile și legile naturii erau adânc încleștate în neuron

Simțeam că din mine n-am să mai ies teafăr niciodata
Că mă voi împiedica și asfixia în filozofia blestemată
Iar plimbându-mă prin cometele și planetele ștrengărețe
Găurile negre din conștiință vor vrea din tăcere să-nvețe

Chitări electrizante , ce cânta duios secretul sunetului pierdut
Nu vor crește speranta în mine,poate cu mila sufletului vândut
Universuri paralele și adiacente iar zboara cu viteza gândului știrbit
Atmosfera de aici,te poate duce la autocombustie,de ai sufletul ciobit

Oricum extraterestul de care v-am pomenit e puțin cam țăcănit
Căci nici bine nu și-a cusut opera,că deja de uimire a înlemnit
Jucându-se ușor cu nelămurita suflare insistentă, a și adormit
Iar trezindu-mă ,m-am uitat în jur, eu… ca un simplu nemulțumit.