Mi-a venit să înghit marea neagră deodată,
Să beau lava munților precum vin din pahare.
În apele din căușul palmelor Tale să plimb
Corăbiile între zenit și nadir la întâmplare.

Mi-am chemat prietenii stelelor trâmbițând.
Þi s-au surpat zidurile și Te-ai cutremurat.
Atunci am început să scuturăm aripile
Și pretutindeni cădeau săbii de aur curat.

Împresurat într-un glob de ceară pământul,
Plutea în univers în rochia miresei-mbrăcat.
Te-am îmbrățișat, Þi-am cântat, Te-am adorat.
Peșteră Þi-am fost și mă măcina gândul
Și setea. Pe cruce, să mă ierți, am strigat!
Mare neagră aș fi băut-o atunci ca un înecat.