străzi pe care nu le poți traversa, dai din mâini, te sprijini, nu înaintezi, fixația asta în loc
și în minutul zece - nici nu mai știi ce oră -
descarcă fulgere înăuntru, pleznesc toate capilarele fine

moartea unui om de la 500 km o auzi aproape, mult mai aproape, direct în tâmplă
mașinile care claxonează sau trenurile pe care nu le mai prinzi
sunt doar mișcări în decor
ca și bărbatul despre care știi doar cum își ascunde slăbiciunea
sub stinghiile mici ale parchetului și tace

așa a venit și toamna asta, cu tăceri mult mai grele și cu absențe, cu toate figurinele
de sub inimă
acolo unde încerci să nu lași pe nimeni să alunce, chiar dacă
mersul unora pe stradă e astăzi bun, este cald și drept

așa va veni și frigul în iarna asta, de cealaltă nu mai vrei să știi nimic, absolut
nimic, nici ce a însemnat, nici
ce nu a însemnat pentru ei, cei destinați sau nedestinați împreună

simți doar stratul fin de gheață pe care ai călcat brusc, iar imprudența asta a fost
cât pierderea unei iubiri
cât un cancer galopant sau suspendarea unei vieți de o bară stupidă
un aluminiu rece între doi pereți strâmți, tot mai strâmți