pe aceeași stradă se luminează și se întunecă totul
în numai câteva ore
atât durează singura fericire adevărată
când între seară și dimineață nu mai știi
dacă ai încă viața ta în torace
sau pe a celuilalt
și cauți sub frig un abur sau un înveliș
care să acopere o vulgaritate de lux
o cruzime subtilă durerea

sau orice vine brusc înspre tine ca o ghilotină
taie cu mare precizie felii de suflet subțiri
bune de pus în cămară
pentru iernile când singurătatea
nu mai seamănă cu un animal de pradă
și e atât de firesc
să uiți să arzi să nu mai simți

ești redus la absurd dacă intersecțiile
nu sunt decât treceri predestinate
pentru o dragoste barată de mari distanțe
accidente mortale sau sinucideri

atunci fără să vrei devii un spital de urgență
un refugiu sau chiar
o pătură groasă în care învelești copilul
când camerele se fac autostrăzi periculoase
pe care marea viteză înseamnă ireversibil
s-a sfârșit