nu mă tem nu mă tem de oameni
singurătatea din ei mă înspăimântă
așa cum moartea îmi umple bocancii
aș vrea să ignor neîndurarea
aș vrea ca dimineața să aibă zâmbetul tău
să mă împrumuți cu mărunțișul de zâmbet
răsăritul trandafiriu din palmele tale, arată-mi-l
poate mama mea a greșit încurcând timpul
sau poate dragostea s-a vândut pe firimituri de pâine
pentru a se preface în dulcea amăgire
din care te vânează ochi lacomi
și veșnicia e acum la piciorele mele improvizând nemurirea
și toate cuvintele pe care le căutăm sunt rădăcini
din pașii nerostiți
uitați pe străzile pustii din nopțile însingurate
cu siguranță într-o zi vom ajunge acolo
unde buzele tale sunt o salvare
târziu foarte târziu am să te întreb
dacă mai ești îndrăgostită de mine
am să te întreb și am să te rog să taci