Plouă-n octombrie...
frunzele-și fac mormânt pe șoseaua umedă
și se lipesc de pașii noștri
lumini galbene clipesc obosite sub cerul mut
vântul decojește umbrele

noi trecem...
și fruntea se placă umilă sub stropii de ploaie
ne privim pașii cum se îneacă în apa
și tăcem...

închisori ambulante în cercuri restranse
ne-ascundem fața de vânt
ne-acoperim ochii cu vârfuri de-umbrele
fantasme molatice, ne rătăcim în mulțimea de umbre


o pasăre se zbate-n văzduhu-înfundat,
se-neacă-n perdele de vânt,
se prinde în pânze de ceața;
sageți de apa, lacrimi de cer
lovesc aripa-i moale, plângând;
oraș cenușiu o-așteaptă...
să-i fie mormânt

noi trecem...
călcăm în freamăt amnezic asfaltul
și la picioarele noastre
se zbate un trup într-o baltă,
un pumn de copil căzut dintr-un cer;
i-e frig,
e singur, și a uitat să zboare...
sau vântul nu-l lasă
îi tremură aripa în dansuri rare


în lacrimi mici
doi ochi, se-acoperă trist în pleoape

noi trecem...