Să nu te-apleci chiar de te doare,
Si toți din soartă au vrut sa-ți ieie,
De te-au zdrobit din întâmplare
Nu plânge,Ridică-te de jos, Femeie!

Tu râuri ai facut din lacrimile tale
Si ai vegheat ca Domnul fiilor să deie.
Doar flori si înălțimi in a lor cale
De te-a durut, Ridica-te, Femeie!

Ai vrea să numeri trandafirii înroșiți
Iar din petale să faci cărare către stele,
Atât cât anii nu-ți sunt încă irosiți,
De vrei ca să fii sus, Ridică-te, Femeie!

Vei aduna acum, scânteia unui foc nestins
Trecut, adio, prezentu-n loc să steie,
Iar ce-i frumos să fie-n veci de necuprins.
Să nu fii tristă, Ridică-te, că poti, Femeie!

Avem cu toții un trecut, adesea, e frumos
Sau,poate credem în minuni sau, o ideie,
Stim că lumina vine doar de sus în jos,
Tu să privești mereu în sus, Ridică-te, Femeie!

A mai rămas postum doar un cuvant:
Trăiește, și-adună un buchet de orhideie,
Să-l pui lângă icoană să fie legământ,
Să nu-ți mai lași ochii în jos, Ridică-ți-i, Femeie!

Să-ți cuibărești curaju-n suflet, ca să steie,
Și nu te apleca în veci. Ridica-te Acum, Femeie!...

autor florentina crăciun fabyola