Un val poartă zeci de cadavre spre mal
Se retrage apoi, umil și formal,
Depunând la picioarele nisipului
Sentimente moarte ale visului.

Încă un val aduce lacrimi sărate
Un altul: murmur, geamăt, dor
Iluzii, amintiri și vise spulberate
Ce par elefanți ce vin să moară-n cimitirul lor

Ultima sosește deznădejdea încrâncenată
Să domnească peste tot ce-i pierdut
Sufletu-i pustiu și parcă și timpu-i mut,
Iar inima blestemă tot ce-a fost „odată”.

De ce oamenii dezamăgesc din iubire?
De ce când iubești, rănești și ești rănit?
Dați-mi o hartă cu o scurtătură spre fericire
Și o otravă ceva să uit că am iubit.

Valuri de tristețe îmi bat în inimă
Aducând venin turbat și dezolare
O să m-ascund de-a iubirii molimă
Și voi fi eu și pământ și cer fără soare.

Voi fi eu, singurătate și ploaie
Voi fi eu, singurătate și vânt
Voi fi eu, plâns ce piatra înmoaie
Voi fi eu, singurătate și atât!