Ea i-a iubit pe toți și totuș pe niciunul,
Căci reala iubire, vine o dată-n viață.
În ea, de-atâtea ori și-a tot turnat veninul,
Că nu mai are nume și nu mai are față.

S-a dat pe toată “ea” și totuși nici un pic
Și a fost bună cu toți, deși a fost prea rea
Și a primit prea mult, dar n-a oprit nimic.
Și a atins tot cerul, dar n-a atins vreo stea.

Ea a trăit atâtea, dar nu trăia nimic.
A plâns și-a râs mereu, de unicul motiv
Și a fugit atâta și- atâta s-a oprit,
De dragul unui eden albastru, negativ.