E suficient să te gândești la mine
o clipă
când ziua-și pierde culorile calde brusc în cenușiu
peste formele suprarealiste ale norilor
sau nimeni nu-ți spune o vorbă vie în vârtejul fad
într-o tăcere apăsătoare prin căderea lacrimilor
n-ai cum să-mi vezi aripile decât la plecare
toată dragostea o port pe trup desfășurată ca un papirus
pânzele unei corăbii spre lumea nouă
în care suflă duhul lui Adonai