Tot ce vine parcă pleacă, odată cu tine,
totul se rupe înainte de a se-nfiripa,
iar gândul meu ciob de scânteie ar vrea să
aprindă în tine dragostea ce-ți port.
Vlăguit de corbii ce aduc știrile rele,
apuc să mai arunc odată ofrande nemilosului
gest de a te cuprinde și de a-ți simți respirația
iubirii nestatornice și plină de extaz.
Curcubee aruncă spre mine văpaia nemiloasă a
despărțirii, ascute săgeata durerii ce pășește pe trupul meu
lipsit de puterea de-a riposta.
Alungă-mă, dar rostește cuvântul, lovește-mă dar fă-o
fără milă, iar de putem purcede treptele iubirii,
s-o facem precum îngerii aclamă tot ce e curat și divin.
Hai noapte, adu-mi tot curajul de a visa din nou la
aceeași iubire ce refuză să renască în tine...