o fântană de lacrimi tâșnește în palmele mele mă șterg cu ele la ochi și îți spun e dimineață iubito trezește-te eu nu sunt n-am fost și nu voi fi niciodată acasă pentru că nu știu să iubesc nu știu decât să provoc cutremure mari în sufletul tău everestul da everestul e locul acela unde ajungi prin orgasm și căderea e liberă mai liberă decât toate păsările cerului zburând spre miazănoapte ești doar una din ele cea cu aripa ruptă și bandajată de cuvintele mele mai albe ca omătul ce-ți curge pe-obraji și pe coapse e sângele meu am murit în pantecul tău ca apoi să mă naști mult mai frumos și mult mai înalt decât toate curcubeele pe care le desenezi cu vârful degetelor tale albastre ca și cerul gurii mele iubito când taci mă preling în saliva sărutului mamă sărutului tată sărutului cosmos și stelele ne cad la picioare ca niște meteoriți și ne ard tălpile de atâta drum cât e între noi doar un pas mai avem până la colțul străzii pe care ne vom tatua numele cu pietrele deșertului ăsta cărămiziu.