Iubirea mea de crini, plânge cu ploi de cale
Și cad acum din ea, de dor mii de petale.
Cresc nuferi negrii-n mine, de-asemenea –mprejur,
Căci ghimpii din minciună, nu pot să-i mai îndur.

Pe cer răsar suspine, căci stelele-s topite
Și curg îndurerate, ca râuri ofilite.
Luna-i prea obosită, nu vrea să lumineze,
Nu vrea decât să plângă și să învenineze.