Pictorului Aurel Dan

pe poteca dintre suflet și biserica
din deal
renășteau strămoșii (tăcerea de dincolo
de cruce al turlelor ninse)

iernilor nevinovate albul i se
supune luminii, pe funii de
clopot coborând cerul
(truda și credința).

Înghețate lacrimi pe obrajii
Þăranului, iernile tristelor biserici,
Tărgul, ulițele satului…

sărbătoare, porți de stejar și făntîni
așteptînd scurgerea veacului
amintirea.

Clopotele tocmai se întorceau către sunet.