Adorm iar câmpurile goale-n
Pudoarea lor încremenită,
Din ceața deasă, troienită,
Doar vântul rupe rotocoale.

Se rușinează când străpunge
Voalul, în zori, raza de soare
Și-ar vrea cu falsă supărare,
Cumva, cumva, să o alunge.

Știa că de-ar primi căldura,
Golașă ar putea s-o vadă
Roșind sub noua ei pocladă
Și-ar hohoti de ea natura.

Mai știe că abia-n April
Cămașa o să-și primenească.
Atunci, oricine să privească
ÃŽn voie, verdele ei dril.