Respinge-mi atomii
Precum cămașa butonii,
Pune-l pe fugă
Înhămat cuvântului slugă.

Stiloul îmi fuge pe foaie
Înecat într-o pată ce-ndoaie
Și crengile mâini de la coate
Pământul m-apasă pe spate.

Ce greu e când seceră luna
Stafiile nopții, nebuna!
Privirea se-neacă-ntr-o pată
Atâta de lungă și lată.

Glisa-mi-aș al dălții crucer
În piatră de stâncă să pier,
Stafiile nopții nu știu
De ce se întorc prea târziu.

Probabil c-așa este somnul
Când crapă în țăndări atomul
Și-nalță o pală nebună
Din hăul de jos, pân-la lună.

Rămâne doar corpul de jad
În gropile nopții să cad'
Un bulgăre mic și imens
Precum e atomul de dens.

În cea săptămână au fost
Tăinuite nimicuri cu rost,
Ce-ai vrea să mai faci când nu ști
Prin gropile nopții să vi.

Imitații de perle-n adânc,
Ipotezele curg pe pământ
Mă vor duce cu mintea la CRIST
Doar atomii ciopliți de-un artist.