să ai drum lung de făcut și să te oprești la o casă de lemn
să privești doar valurile de pământ
și imensitatea transparentă, ca o promisiune
a căldurii dinăuntru, o dragoste care arde în decembrie
printre surcelele din sobă

te sprijini de bârnele de brad și îți dorești
să mai rămâi o vreme fără oameni, fără umezeala tristă din ei
și când soarele se lasă printre munți, să aluneci
să îl urmezi

de la un foc la altul este călătoria ta, niciun colț nu e întunecat
o liniște stranie între pereți
care te primește ca un iubit al cărui nume nu îl știi, un vrăjitor
din care se răspândesc lumini
cum se întâmplau în copilărie mirajele, se împrăștiau pe țărm

e departe marea astăzi, e tot mai departe, pământurile o ascund
de la înălțimea asta
dragostea care s-a dus și dragostea care va începe
au alte văi, alte ape