Al XIII-lea cuvânt

Sunt o ceață din părghii stilizate în sunet
Și mă agăț precum clipa în tâmpla sorții,
Dar temerile pașilor măcinați în repetiții
Mă alungă în lumini, sprijinindu-mă
De sacrul regret al vorbelor de aer.

Să stau acum în zvâcnirea șipotului
Unei căderi din mine peste urmele
Ochilor vânați de idei,
Sau să cred că totul e un scrum
De oase vopsite în cuvinte ?

Văd cum cred în căderea treptelor
Peste ceas și sper să aud trupul
Unei șoapte cîndva pornită din tine.

Anii tăi mi-au scurmat sângele
În referenele unui munte tăcut
De prea multă gheață.
Suflul tău s-a stins în ochiul
De apă spart drumurilor,
Dar încă mai simt jocul de cretă
Al degetelor prin trupul mirosind
A orbire de sentiemnte.

Treci din mine, prin ochii tăi
Și pierde-te chip de om
Printre potecile cernite
În piatră.