Scriu gânduri pe o coală galbenă de ceară
Și ochii mari se-ndreaptă în pământ.
Parcă te văd pășind timidă-n seară,
Cu buzele-ți uscate de fulgere și vânt.
Ești tristă, cum parcă nu ai fost
Și strângi în mâna pală de suferință,
Năframa amintirii fără rost,
Cu ochi sleiți de neputință.
Te faci că prinzi in palmă,
Un fluture ce zboară;
Dar o deschizi cu spaimă,
De frică să nu moara.
Tu știi că însăși viața e visul făr’ de preț,
Fară de care lumea e plină de dispreț.
Privirea ta se pierde în amintiri uitate,
Iar fruntea ta îngustă, dă frâu dorinței moarte.
Știi, te-am visat iubito...pășeam încet spre tine,
Acum răsuflul tău,e doar în gând la mine.