Castele de nisip se pierd, pe țărmuri uitate de timp.
Undeva, într-un colț al minții unui canar
din singura colivie expusă în acest bazar,
sălășluiește amintirea despre vechiul castel.
Când v-a fi liber, canarul v-a zbura
spre acele locuri în care trilul său este liber -
vechile ținuturi ale unor civilizații de mult apuse,
care se transformă neîncetat,
nederutând însă canarul, al cărui instinct îi spune
că a mai văzut locurile astea.
Ecoul trilului său a mai spart cândva
liniștea înțepenită pe aceste meleaguri!
Doar gratiile coliviei mai stau între el,
singurul canar cale de trei străzi
și pământul făgăduinței, promis de zeii păsărilor.
Þărmuri uitate de timp
adăpostesc vechile castele de nisip.
Și eu le-am văzut odată,
chiar dacă acum zac într-o colivie.
Eu.