Un fragment din existența mea-
s-a prelins în infinit o toamnă,
stă pe pragul casei, căci nu vrea
să revin din prunc,din nou în doamnă.

M-am născut un dor din rima ta-
un surîs amar în colivie,
ți-aștept gîndu-n brațe să mă ia
și în tine pruncul să învie.

Să trăim un unic infinit-
eu și tu- negînd viteze, spații...
unic adevăr- eu te-am găsit,
legile lăsînd fără relații.

Căci în noi o regulă s-a scris,
simplă: te iubesc... și tu, iubește...
Infinitul nostru s-a închis
cu noi doi în centrul lui. Privește...