Am fost crescută să cred
că trebuie să fiu atât de bună pentru ceilalți
încât să mă las pe mine,
iar acum încep să-nțeleg că am fost crescută prost.
N-am știut niciodată să îngrijesc florile mamei,
oricâte bilețele mi-ar fi lăsat ea când pleca la serviciu
să nu uit să le ud.
Apoi am învățat să spun nu
și să mă descopăr pe mine așa cum simțeam că sunt de fapt.
Și am știut de la tata
că primul bărbat trebuie să-mi fie soț,
dar și de asta încep să mă vindec.

De câteva seri,
vorbesc mult la telefon cu Felicia,
pentru că nu mai e ca atunci
când împărțeam lumina cu tine,
și simt că ea înțelege asta.
Tu ai spune că e pălăvrăgeală între fete,
eu spun doar că nu-i dezolare
și mi-e bine.
Știi ce? Când am început să privesc lumea într-un fel anume
mi-ai spus că privesc de sus și că sunt rea,
dar nu știai că o femeie răutăcioasă
poate fi frumoasă complet.

Și câte nevorbite zile… he-he!
Dacă toată tăcerea asta înseamnă iubire
plus așteptări, plus greșeli
eu nu mă vând
acestei trăiri.