Visez din nou sărutul tău,
Ca iarba- lacrima de rouă,
Când dorul mă încearcă rău,
Rupându-mi inima în două.

Suspinul greu mă doare-acum,
Când ceasul sună miezul nopții;
Găsește-mi, Doamne, Tu, un drum,
Să nu mai gust cruzimea sorții!

Căci pân-acum, doar suferinți
Avut-am din belșug, pe pâine.
Spun, Doamne, zilnic, rugi fierbinți:
Împarte-mi bucurii- de mâine!

Mă-ntreb: cum oare de suport,
Departe-atât de mult de tine,
Să fiu, de dor, aproape mort,
Călătorind prin țări străine?

Spre orizontu-ndepărtat,
Spre dulcea țară-a mea natală
Pornesc, să-mi fii cu-adevărat
Ca-n prima zi de primăvară!