Adesea,-n revoluții, nimic nu se preface
Decât numele celui ce-al tău stăpân se face,
Asta pentru orășenii
Fără posturi, fără bani.
Un bătrân odată își păzea asinul,
Când el auzi
Zgomotul de arme ce făcea streinul
Ajungând aci.
Ca să fugă iute pe asin silește,
Să nu cază prins
De cel ce-i gonește.
Asinul, atins,
Întrebă: - "Ia spune, crezi că învingătorul
Două samare
P-a mea spinare
O să-mi puie mie, tot așa cu zorul?"
- "Negreșit că două", a răspuns moraru.
Asinul mai zice: - "Fie, bun bătrân!
Dacă totdeauna am să port samaru,
Ce îmi pasă mie cine-ar fi stăpân?"