Îmi cântă sufletul când îl privesc
Și simt atingerea divin-a fericirii;
Ca dar dumnezeiesc că îl iubesc
Sunt strop de dor în visul nemuririi.

Am sens când ard pe-al dragostei altar
Și aripi de lumină-mi cresc în umăr.
Nu înțeleg iubirea la cântar
Și nici ca vorbă spusă doar la număr.

Cum e să spui “iubire, te iubesc”?
Și să țintești victorii efemere
Într-o absurdă luptă cu iz machiavelesc,
Când sufletul ți-e plin doar de himere?

Ce gând, ce vis, ce dor neîmplinit
Þi-a transformat iubirea în paiață?
Și-ntr-un vârtej de neînchipuit
Ai vrut să risipești iubiri de-o viață?